Biblioteca… o lume,
Avrigul este un orășel în centrul țării la sudul Județului Sibiu făcând parte din zona cunoscută sub numele de Țara Oltului sau Țara Făgărașului.
In zona sibiana a acestei „țări” nu prea sunt biblioteci, nici librării nu sunt, una singură, o librărie mică încearcă să supraviețuiască la Avrig. Tot aici, în Avrig, Biblioteca a rămas singură să asigure nevoia de animare culturală a localității.
Cu o bogată tradiție culturală Avrigul s-a „trezit” în anii lungii și indecisei tranziții cu o singură instituție de cultură, iar aceasta s-a nimerit să fie biblioteca, vechea bibliotecă a comunei, transformată, datorită unor conjuncturi fericite, într-o frumoasă casă a cărții.
Chiar dacă nu sunt atâtea cărți cum ar trebui să fie în bibliotecă și nici din care ne-ar trebui mai mult nu sunt destule, încercăm să aducem lume și lumea în bibliotecă, să facem din aceasta un pol important în localitate.
Biblioteca deservește o localitate cu 12000 de locuitori, dar fiindcă în zonă nu sunt biblioteci publice decât la Turnu -Rosu și cea deschisă tot prin campania noastră, la Porumbacu, Biblioteca Avrig încearcă să asigure servicii pentru toți locuitorii zonei care apelează la Avrig.
Cu un fond de carte de aproape 15000 de volume și un singur angajat-bibliotecar nu e ușor, dar ne străduim.
Biblioteca este un proiect în sine fiind concepută, în forma aceasta nouă, pentru a corespunde unor multiple manifestări culturale cu cartea, pentru carte, în jurul cărții. Am încercat, prin acțiunile din bibliotecă sau care au implicat biblioteca, să facem din aceasta o… întreagă lume, o lume în care fiecare să se regăsească, într-un fel sau altul, la un moment dat. Plecând de la aceasta, biblioteca se reinventează pentru fiecare categorie de public în parte încercând să-i ofere acelui public un spațiu și un context familiar în lumea cărților, să-i aducă aproape de nevoile sale cartea.
Cartea vine în bibliotecă mai mult prin donații decât prin achiziții, bugetele alocate fiind, întotdeauna sărace. Cu toate acestea reușin în fiecare an să mai aducem ceva nou în bibliotecă şi să înlocuim o parte a cărților foarte uzate.
Pentru unele dintre activități Biblioteca a încheiat parteneriate, altele s-au desfășurat doar prin efortul propriu.
O mare pondere a celor aproximativ 900-1000 de cititori activi din Avrig și 100-150 din zonă, în fiecare an în bibliotecă, o au copiii de aceea multe dintre activitățile Bibliotecii sunt destinate lor. Acestea au fost gândite pe profilul, atracția şi deprinderea fiecărei vârste.
Am continuat proiectele vechi care au avut o mai mare priză la public , dar am creat și posibilitatea desfășurării unora noi.
Din cele vechi „Prichindel în Țara Povestacilor” , „Jocul de vacanță”, „Vara se coc lecturile” sau Biblioatelierele au fost cele mai gustate de cei mici.
Dintre cele noi sunt câteva care, în mod sigur, vor crește în timp și vor deveni „vedete” : Concursul „Reporter în localitatea mea” a încheiat primul sezon cu un set frumos de povești și întâmplări din sate ale Țării Oltului, premiul primei ediții fiind câștigat de copiii din Scorei. O a doua ediție lansată de Bibliotecă de curând a scos la cules povești copiii care vor strânge, poveste cu poveste, material pentru o carte „Țara Oltului văzută prin ochi de copil” al cărei prim capitol a fost deja scris în ediția I.
O altă carte de povești „Cartea noastră cu povești din vacanță” se scrie în bibliotecă având ca scop deprinderea de a face o poveste chiar și dintr-o întâmplare simplă. Și… cine știe? Poate poveștile vor fi destul de frumoase pentru a fi tipărită, oricum copiii se străduiesc și încet-încet își rafinează stilul.
Pentru că, în general copiilor le plac mai mult cărțile ilustrate ne-am gândit să-i provocăm la… ilustrat poveștile/poeziile/ întâmplările citite de ei. E normal, nu? Nu toți pot fi scriitori. Așa că, din când în când, ne verificăm „bagajul” de lectură acumulat ilustrând lectura preferată. „Ilustratorii de povești” este o altă nouă activitate atractivă pentru copiii mai mici sau mai mari.
Când vrei să faci un dar de preț faci… o carte, scrisă frumos și legată artistic, atât de artistic pe cât poate face un copil de 10 ani, dar darul este deosebit pentru că te plimbă prin lumea celor mai frumoase poezii. Așa că, atelierul de „scris cărți” a avut succes.
Tot manual, la Biblioatelier, s-au confecționat, de către copii, bibliomărțișoare care au fost „livrate” la schimb pentru cărți destinate copiilor, așa colecția de carte pentru copii a mai crescut puțin, iar cărțile obținute astfel sunt chiar mai prețuite și căutate.
Pentru că uneori personajele „închise” în cărți simt nevoia să coboare printre cititori s-a născut „Teatrul din bibliotecă”, în două variante : de păpuși și cu mici actori.
Fie că este vorba de scenete citite în cărți sau de mici piese compuse de micii actori, „Teatrul din bibliotecă” aduce, în fiecare vineri după-amiază un roi de prichindei care învață să fie spectatori și aplaudă frenetic la piesa prezentată cerând „bis”. Apoi pleacă spre casă cu o carte sub braț sperând să fie protagoniștii următoarei piese, căci au învățat să recite frumos, știu cum se spune o replică și că un rol trebuie memorat… împreună cu toată piesa. Așa cărțile sunt citite și… răscitite. Dacă volumul împrumutat nu corespunde așteptărilor… atunci rămâne scrisul piesei după propria imaginație.
Vacanța la bibliotecă și Clubul de vacanță a „adunat” copiii în zilele de vară în spațiul plăcut al bibliotecii la tot felul de activități destinate lor.
Mulți dintre copii devin voluntari la diversele evenimente organizate de bibliotecă sau în serviciul „Cartea acasă la tine”, serviciu care livrează carte celor care nu se pot deplasa la bibliotecă.
Sezătoarea, care tocmai a incheiat sezonul al III lea este o alta activitate de succes a bibliotecii, de data asta avand ca public tintă femeile, în special cele de vîrsta a treia și care se întâlnesc în fiecare joi seara, din noiembrie până în martie. Este un moment al redescoperirii valorilor tradiționale, al bunelor deprinderi, al poveștilor, cântecelor, istoriilor vechi, cele care n-au fost scrise – din păcate – ci s-au transmis din generație în generație. Șezătoarea este prilejul tezaurizării unor comori spirituale care se pierd, în general, cu fiecare bătrân care se stinge.
Am creat obiceiul întâlnirii, în fiecare sezon de șezători, cu cartea nouă, cu unul sau mai mulți scriitori, așa că fiecare sezon de șezători a avut parte de lansări de carte, așa într-un mod inedit.
Dar nu numai șezătorile au avut bucuria lansărilor de carte, Centrul Interetnic Transilvania ne-a facilitat intâlniri cu scriitori în spațiul bibliotecii, întâlniri de care s-au bucurat atât cei mai vârstnici cât și cei tineri, trăind experiența dialogului cu maeștrii condeiului. Și fiecare astfel de întâlnire a adus, din partea Centrului Interetnic Transilvania și o donație de carte pentru bibliotecă.
Încercând să aducem biblioteca în cotidianul comunității am căutat modalități de a apropia o altă categorie de public, importantă in zonă: agricultorii. Pentru aceasta Biblioteca a căutat și a obținut broșuri din domeniu, exemple de proiecte și de bune practici, legislație. Apoi a facilitat cursuri pentru această categorie, atât de bune practici agricole, cât și de antreprenoriat sau intocmire de proiecte. În felul acesta Biblioteca a devenit pentru agricultori locul în care informația este… cea mai credibilă, ușor de obținut și la îndemână, dar în același timp se simte nevoia literaturii de specialitate în domeniu.
O bună și eficientă colaborare are biblioteca și cu școlile din localitate sau din zonă, școli cu care realizează o serie de activități, de la orele de lectură la concursuri, seminarii, colocvii.
Biblioteca are parteneriate și cu ONG-uri : Asociația „Prietenii Avrigului”, Asociația „Grup de Acțiune Locală Țara Oltului”, Asociația Ille et Vilaine Sibiu, Liga Studenților Târgu Mureș, dar și cu Centrul de Informare Turistică Avrig organizând împreună diverse activități.
În fiecare an Biblioteca, împreună cu parteneri ai săi organizează campanii in favoarea copiilor săraci, ultima dintre acestea „Și la mine vine Moș Crăciun, mi-aduce un ghiozdan” a avut ca obiectiv sprijinirea unor copii care erau pe punctul de a abandona școala din cauza sărăciei. Sloganul campaniei a fost „Adoptă un ghiozdan”.
Fiindcă o altă campanie a bibliotecii „Ajută o bibliotecă mică să crească mare- donează o carte” a găsit sprijin și a dat rezultate bune prin deschiderea bibliotecii din Porumbacul de Sus, intenționăm să reluăm campania pentru a sprijini copiii din Scorei care s-au „lipit” de Biblioteca Avrig, dar își doresc cu ardoare o bibliotecă în satul lor.
Pentru că este singura instituție de cultură care funcționează în Avrig, Biblioteca Orășenească este și organizatorul celorlalte evenimente culturale finanțate de Consiliul Local: Festivalul Folcloric „Florile Oltului”, Festivalul „Toamnă barocă la Avrig” – eveniment creat de Bibliotecă, Târgul de flori la Castel – la fel eveniment creat de noi, partea ce-i revine Avrigului în cadrul Festivalului Internațional de Teatru (FITS) și începând din anul 2013 Biblioteca a creat un eveniment pentru copii „Lumea copiilor” un maraton de trei zile în care jocul, joaca și poveștile aduc în Piața „Gheorghe Lazăr” mulțime de prichindei, mămici, bunici, mătuși și nostalgici după copilărie. Prima „listă de prezență” a acestui festival a fost iscălită de zeci și zeci de pitici și – constituită din două panouri uriașe – e la loc de cinste pe holul bibliotecii. Biblioteca este inițiatoare și „părtașă” și la campania „Ne place Valea Avrigului și de pe bicicletă” campanie dusă în favoarea mișcării dar și a amenajării de piste de biciclete pe Valea Avrigului, iar la fiecare astfel de ieșire în grup pe biciclete cel puțin jumătate dintre participanți sunt cititorii bibliotecii.
